Terapia traumatică

Terapia traumatică ajută oamenii să facă față experiențelor proaste. Un traumatism zguduie concepția anterioară asupra lumii. Cei afectați se simt neajutorați și la mila a ceea ce se întâmplă. În terapia traumei, pacientul învață să preia din nou controlul asupra vieții sale și să privească înainte. Citiți aici ce presupune terapia traumei și ce trebuie luat în considerare.

healths/traumatherapie.webp’>

Ce este terapia traumei?

Terapia traumatică este o terapie specială pentru persoanele care sunt grav afectate sau suferă de o experiență catastrofală în viața lor. Un traumatism poate apărea, de exemplu, dintr-un accident, din abuz în copilărie sau din calamități naturale. Conform Manualului de diagnostic și statistic al tulburărilor mentale (DSM-IV), traumatismul apare atunci când o persoană

• a fost confruntat cu moartea reală sau iminentă,
• a fost grav rănit sau
• integritatea fizică a propriei persoane sau a altcuiva a fost amenințată și …
• … persoana simte atunci frică intensă, neputință și groază.

Cu toate acestea, nu orice experiență proastă este o traumă. Depinde de cât de stresant se simte persoana în cauză cu privire la situație. Dacă persoana nu poate să se apere sau să fugă în situație, se dezvoltă o puternică neputință, care persistă chiar și după experiență.

Drept urmare, cei afectați încearcă să evite situațiile care le amintesc de traume. Cu toate acestea, amintiri insuportabile îmi apar mereu în cap. Traumele duc, de asemenea, adesea la lacune în memorie, nervozitate crescută, tulburări de somn și dificultăți de concentrare. La mulți dintre cei afectați, aceste simptome scad după scurt timp. Cu toate acestea, aproximativ 15-25% rămân traumatizate și dezvoltă tulburări de stres post-traumatic.

Trauma poate duce, de asemenea, la depresie, tulburări de personalitate, tulburări de anxietate sau o boală de dependență. Scopul terapiei traumatice este de a ajuta aceste persoane să-și găsească drumul înapoi la o viață normală.

Terapia traumatică poate avea loc în contextul terapiei comportamentale, dar și în profunzime a procedurilor psihologice. Există atât ambulatorii, cât și clinici specializate în terapia traumei.

Când faci terapie traumatică?

Terapia cu traume ajută persoanele care sunt împovărate de un traumatism experimentat. În unele cazuri, însă, cei afectați nu își pot aminti trauma. Este posibil ca persoana respectivă să fie încă un copil mic în acel moment sau să fi reprimat experiența. Un psihoterapeut sau psihiatru poate ajuta în aceste cazuri.

Psihoterapeutul sau psihiatrul va pune mai întâi un diagnostic și apoi poate decide care terapie este potrivită pentru pacient. Dacă mai multe tulburări mentale sunt prezente în același timp, acestea trebuie tratate în unele cazuri înainte de terapia traumatică. În cazul dependențelor, de exemplu, pacientul este trimis mai întâi la o clinică de dependență sau la o clinică de dependență. Dacă are depresie severă, terapeutul va acorda prioritate tratamentului.

Important: Pacienții care suferă de disocieri puternice, au gânduri de sinucidere sau care sunt încă în contact cu făptașul în caz de abuz nu ar trebui să fie confruntați cu trauma.

Pe lângă problemele mentale, bolile fizice pot indica și traume neprelucrate. Tulburarea de stres posttraumatic crește riscul de boli cardiovasculare, astm și artrită, printre altele.

Terapia traumatică: copii și adolescenți

Terapia traumatică este utilizată și la copii și adolescenți. Dacă copiii și adolescenții nu primesc sprijin terapeutic pentru a face față traumei, aceasta poate avea efecte negative până la vârsta adultă. Chiar dacă copiii sunt prea tineri în momentul experienței traumatice pentru a-și aminti mai târziu, aceasta are adesea un impact asupra sănătății lor mentale și fizice.

În terapia traumei cu copii și adolescenți, accentul este pus pe crearea unui mediu sigur pentru pacienții tineri. Îngrijitorii contribuie la gestionarea traumei oferindu-i copilului sau tânărului un sentiment de securitate și structuri.

Ce faci în terapia traumei?

Terapeuții ajustează tratamentul în funcție de gravitatea traumei. Ele fac diferența între

• Traumatism de tip I care s-a produs odată, cum ar fi un accident grav și
• Traumatism de tip II care apare în mod repetat, cum ar fi abuzul.

Cursul de bază al terapiei traumatice constă de obicei în următoarele faze:

1. Stabilizare

La începutul terapiei traumatice, scopul este de a ușura pacientul și de a-l stabiliza emoțional. Condiția prealabilă pentru aceasta este o relație bună între pacient și terapeut. Pacientul trebuie să se simtă confortabil cu terapeutul și să aibă încredere în el. Pentru a nu-și face rău pacientului, terapeutul trebuie să abordeze încet experiența. O procedură prea rapidă ar copleși pacientul.

Faza de stabilizare durează mai mult la pacienții care au fost supuși unui traumatism de tip II. Abordarea traumei are sens numai dacă pacientul este capabil să-și regleze sentimentele și să ușureze orice tensiune care poate apărea. Oamenii care au fost expuși la experiențe traumatice de mult timp trebuie să-și recapete această abilitate. Dacă persoana afectată este atât de grav afectată încât își dorește să-și ia viața, trebuie tratată într-o clinică de psihiatrie.

Diferite tehnici sunt utilizate pentru stabilizarea în terapia traumei. De exemplu, pacientul ar trebui să meargă mental într-un loc sigur. Ar trebui să fie un loc în care să se simtă confortabil și protejat de pericole. În acest loc, pacientul poate încorpora ajutoare interioare în spectacol. Acestea stau lângă el și protejează părțile vulnerabile. Aceste ajutoare sunt dezvoltate în terapia traumei, astfel încât pacientul să le poată utiliza ulterior pe cont propriu, dacă apar temeri.

2. Prelucrarea traumei

Experții recomandă terapia comportamentală cognitivă pentru tratarea traumei. Pentru a face față traumei, pacientul trebuie să se ocupe activ de experiența în terapia cognitiv-comportamentală. Terapeutul se confruntă cu persoana în cauză cu temerile lor. De exemplu, dacă persoana a avut un accident de mașină, terapeutul o va încuraja să conducă din nou. Pentru că evitarea situațiilor înfricoșătoare crește frica.

Prin confruntare, pacientul află că temerile sale nu se vor materializa. De fiecare dată când conduceți o mașină, frica scade. Terapeutul predă și tehnici cu ajutorul cărora cei afectați își pot controla frica. Aceasta include tehnici de respirație sau opriri de gândire.

În contextul traumei, pacienții descriu adesea sentimentele de vinovăție. De exemplu, victimele violurilor se simt deseori responsabile pentru ceea ce li s-a întâmplat. O parte importantă a terapiei traumatice este schimbarea acestor gânduri distructive și eliminarea sentimentelor de vinovăție.

Terapia traumatică: EMDR

Există diverse tehnici de confruntare a traumei. O procedură frecvent utilizată și recunoscută este EMDR („Desensibilizarea și reprocesarea mișcării ochilor”). Terapia traumatică EMDR este despre desensibilizarea pacientului cu ajutorul mișcărilor ochilor și prelucrarea experienței traumatice: pacientul se angajează în experiența traumatică emoțional. Între timp, terapeutul își mișcă alternativ mâna spre stânga și spre dreapta. Pacientul trebuie să urmeze mâna terapeutului cu privirea. Acest proces se repetă până când frica dispare.

Mișcarea ochilor este similară cu cea din somnul REM. În această fază a somnului, oamenii au visuri foarte vii și situații de proces pe care le-au trăit. Mișcarea ochilor ar trebui să faciliteze recuperarea și procesarea amintirilor de către pacient. EMDR este utilizat atât în ​​terapia comportamentală, cât și în formele psihanalitice de terapie pentru a face față traumei.

Terapia traumatică: medicație

Medicamentele pot fi utilizate pentru a însoți terapia. De exemplu, se utilizează antidepresive (de exemplu, fluoxetină) sau antipsihotice (de exemplu, olanzepină). Cu toate acestea, acestea nu trebuie luate pe termen lung și nu sunt un substitut pentru psihoterapie. În majoritatea cazurilor, terapia traumatică funcționează mai bine decât medicația. Prin urmare, medicamentele sunt recomandate numai dacă pacientul, în starea sa, nu poate participa activ la psihoterapie.

3. Integrare

Persoanele traumatizate suferă în mod repetat de amintiri bruște, neplăcute. Cei afectați se simt adesea neajutorați la mila acestor gânduri și sentimente. Scopul terapiei traumatice este ca pacientul să-și recapete controlul asupra sentimentelor, gândurilor și acțiunilor sale.

În terapie, pacientul ar trebui să-și evoce în mod conștient amintirile stresante și astfel să-și recapete controlul. Experiențele traumatice sunt apoi procesate până când devin parte a poveștii de viață. Prin integrarea traumei în biografie, aceasta se transformă dintr-o amenințare constantă într-o experiență din trecut. Numai atunci când pacientul este gata să lase trauma în urmă, el este capabil să-și modeleze în mod activ prezentul și viitorul.

Care sunt riscurile terapiei traumatice?

Abordarea traumei prezintă riscul retraumatizării. Pacientul experimentează din nou sentimente foarte stresante. Spre deosebire de confruntarea vizată cu trauma, pacientul se simte neajutorat și nu poate acționa. Experiențele amintite pot deveni atât de puternice încât pentru pacient se simt de parcă se întâmplă din nou.

Retraumatisarea solidifică modurile de gândire nefavorabile și dăunează enorm procesului terapeutic. Prin urmare, este important ca tratamentul traumei să fie efectuat de un terapeut instruit. Acest lucru poate ajuta pacientul să proceseze experiențele cu tehnici speciale fără a pierde controlul.

Cu toate acestea, retraumatisarea poate apărea și în afara terapiei traumatice datorită anumitor stimuli. Percepția zgomotelor sau a mirosurilor care amintesc persoanei în cauză de traume poate declanșa temeri puternice.

Ce trebuie să iau în considerare după terapia traumei?

În terapia visului, adesea se trezesc sentimente și amintiri care ar fi putut fi îngropate adânc în inconștient. La începutul terapiei traumatice, starea pacientului se poate deteriora pentru o perioadă scurtă de timp. Cu toate acestea, confruntarea adesea dureroasă este necesară pentru a obține o îmbunătățire pe termen lung.

Chiar și după sesiunea de terapie, sentimentele și gândurile vor continua să funcționeze în interior. Ca pacient, ar trebui să vă luați timp după sesiune și să vă ordonați sentimentele.

Procesarea emoțională continuă chiar și în timpul somnului. Coșmarurile nu sunt neobișnuite după confruntarea cu trauma. Chiar dacă acestea sunt înfricoșătoare, argumentul intelectual este o evoluție pozitivă. Ar trebui să discutați despre coșmarurile care apar și despre cum să le tratați cu terapeutul dumneavoastră.

Dacă simptomele persistă după terminarea terapiei cu traume, este posibil să fie necesară extinderea terapiei. În unele cazuri, schimbarea terapeutului are sens – de exemplu, dacă chimia nu este corectă sau baza necesară a încrederii nu există (sau nu mai există).

Dacă ați utilizat anterior terapia ambulatorie, ar trebui să optați pentru tratamentul internat Terapia traumatică ia în considerare dacă simptomele tale sunt foarte dureroase sau persistente.